Scurt istoric
Nu putem stabilii cu exactitate data cand viata a inceput pe acest teritoriu pe care astazi il numim Sacalaz.
Descoperirile arheologice atesta existenta satului inca din neolitic, asezarea fiind trecuta pe harta descoperirilor neolitice si eneologice aflata la Muzeul Banatului.Prin atestare documentara a satului dateaza din anul 1392 in diploma din 29 decembrie, care delimiteaza hotarul satului Zakalhaza, denumire pe care o va pastra pana in anul 1520. In urma razboiului austro-turc (1713-1718) localitatile banatene devin proprietate a Casei Imperiale Austriece. Banatul devine provincie austriaca autonoma cu administrare militara, fiind impartit in 11 districte..In 1717 Sacalazul avea 66 case. Principala ocupatie a locuitorilor era cultura cerealelor , cultivandu-se grau , porumb. In 1725 se construieste prima moara pentru macinarea cerealelor.
La patru decenii dupa pacea de la Passarowitz incepe colonizarea Banatului cu „elemente germano-catolice”. Conform Ordinului Curtii de la Viena din 14 iulie 1765, semnat de Maria Tereza, „toate satele romanesti aflate in calea colonistilor germani,trebuiau mutate in alte parti”. Este, de fapt, vorba de Patenta de colonizare a imparatesei Maria Tereza din 25 februarie 1763 si, mai apoi, de Ordinul, respectiv Decretul pe care l-a inaintat la Oficiul de Colonizare banatean in 1765, prin care dispunea mutarea populatiei romanesti in partea de sud a Torontalului, pentru a face loc colonistilor svabi. Ordinul acesta a fost precedat de un Memoriu al Contelui Perlas Riap, administratorul civil al Banatului, cunoscut de altfel ca dusman inversunat al romanilor. Datorita afacerilor lui necinstite a fost, in 1768, destituit si dat pe mana justitiei. Istoricii maghiari descriu cu lux de amanunte brutalitatea cu care Curtea de la Viena a procedat la evacuarea populatiei bastinase de aici, aflate de fapt in calea planurilor de expansiune germana spre rasarit.
Alungati si pusi pe drumuri in urma ordinului imparatesc, romanii din Sacalaz si din Serdin (vechiul Szodi) de peste Mures, din Crisana (caruia colonistii germani i-au schimbat numele in Schondorf, adica Sat Frumos) si-au parasit vetrele strabune si ,apucind pe malul Timiselului, Bega de azi, au luat-o spre apus oprindu-se abia in „prediul Torac” sau „Kincstari pusta” cum spune dr.Borovsky Samu, istoricul maghiar, in lucrarea sa „Torontal Varmegye”. 340 de familii romanesti, cu vreo 2000 de suflete, in 500-600 de care cu boi, din comunele curat romanesti de odinioara Sacalaz si Serdin o priveliste stranie, un adevarat exod biblic.
Imparatul Iosif al II-lea in primavera anului 1768 a calatorit prin Banatul Timisoara personal sa studieze situatia din aceste parti afirmand ca “o gospodarie romaneasca pretuieste mai mult decat gospodariile a trei familii germane”
Nu se stie precis nici pana astazi unde s-au stabilit nou-venitii. Probabil nu pe vatra vechiului Torac, care era la vreo cativa km. mai la rasarit de vatra de azi a satului, ci dupa cum spune legenda la Drumul Mare sau Drumul Imparatului, in scutul ulmilor seculari, de care isi mai amintesc si azi batrinii satului. Este vorba de fapt , de Drumul Mare care duce din Becicherec (Zrenianin) spre Timisoara. Colonistii au dat noilor asezari numele satelor din care au venit: Sacalaz si Serdin. Cu aceste denumiri le aflam inregistrate pe o harta maghiara a Banatului din 1769. Nu s-au mentinut insa prea mult pe vatra aleasa. La numai citiva ani, pe motivul nesigurantei locului expus jafurilor si talhariilor, ei coboara pe malul raului Bega, pe o vatra mlastinoasa, inconjurata de salcii si trestii inalte. Cu toate ca terenul era usor inundabil si greu de lucrat, aveau totusi o mai mare siguranta fiind feriti din calea agresorilor si tilharilor. Din pacate din cauza acestei stramutari multi au parasit satul. Cei ramasi aici si-au agonist cu multa sudoare cele necesare vietii. Aceasta a constatat de altfel insusi imparatul Iosif al II-lea, in urma celor trei calatorii ale lui prin Banat in anii : 1768, 1770 si 1773, calatorii in urma carora si romanii au primit unele facilitati. Deosebit de important e faptul ca au primit pamant. Nu pentru toti aceasta a fost o usurare. Era simplu pentru autoritati sa le dea noilor veniti o parte din uriasa pusta necultivata pe care statul avea interesul sa o puna in valoare. Multe familii nu aveau cu ce lucra aceste suprafete, nu aveau nici unelte si nici posibilitati. La scurta vreme statul a preluat de la aceste familii loturile incredintate pentru a le intrebuinta ca pasuni. In anul 1779, odata cu infiintarea Comitatului Torontal si anexarea de catre Ungaria a Banatului, ambele sate, Sacalazul si Serdinul isi schimba numele. Primul in Nagy Torac (Toracul Mare), iar cel de al doilea in Kiss Torac (Toracul Mic).
Migratia colonistilor germani a avut loc in 3 valuri:
„Karolinische Ansiedlung” intre 1718 – 1737
„Maria Theresianische Ansiedlung” intre 1744 – 1772
„Josephinische Ansiedlung” intre 1782 – 1787
Multi dintre cei aproximativ 15.000 de colonisti germani din primul val au fost ucisi in raidurile turcesti sau au murit de ciuma. Al ll-lea val de aproximativ 75.000 de colonisti a trebuit sa refaca asezarile distruse. De abia al III-lea val de aproximativ 60.000 de colonisti a fost capabil sa dezvolte economic regiunea, Banatul fiind apoi cunoscut ca si „granarul” Europei.
In anul 1890 Sacalazul face parte din Comitatul Timis, distrrictul Timisoara si avea 3860 locuitori.
